Pasi spre Interior
Spune Da vietii!

0722228035
d a c i a n a [at] p a s i s p r e i n t e r i o r . r o

Blog

Respiratia holotropica – mai mult decat o prezentare.

Respiratia holotropica  – mai mult decat o prezentare.

Imi aduc aminte cat am fost de fericita acum multi ani, cand dupa ce tocmai citisem una din cartile lui Grof, am gasit pe internet ca se fac seminarii de respirate holotropica in Romania. Ceea ce citisem mi se parea atat de fascinant si aveam nevoie sa incep sa incep sa explorez eu, sa ies din carti. Sau mai bine sa completez cartile cu experienta mea personala.

Am pasit atunci, demult, cu foarte multa emotie in prima mea experienta de respiratie. Imi aduc aminte sala, imi aduc aminte cine m-a insotit. Era ca si cum faceam un pas in mister, in necunoscut. Si de atunci am tot pasit in mister si necunoscut cu fiecare respiratie. Ele imi aduceau in primul rand o deschidere. O deschidere catre alte dimensiuni decat cea rationala. Puteam prin aceste experiente sa „ating” ceea ce inainte fusesera doar niste notiuni teoretice. Incepeam sa am acces in mine la zone care fusesera demult ingropate. Incepeam sa imi simt corpul altfel; sa ma imprietenesc cu el, sa il accept si sa il respect. Am putut sa ma uit din nou la emotiile mele, sa le las sa fie, sa le dau un loc, de fapt sa le accept din nou ca facand parte din mine. Si poate cel mai important dintre toate redescopeream sacrul. Redescopeream ca viata este sacra – viata mea, a tuturor celorlati oameni, a plantelor, a animalelor – viata. Redescopeream ca facem parte dintr-un tot, ca nu suntem singuri, ca suntem in relatie cu apa, cu cerul , cu pamantul. Si toate acestea au insemnat imens pentru mine pentru ca viata mea reincepea sa aiba un sens pe care inainte il pierduse.

Cateva informatii de baza

Pentru cei care nu sunt familiarizati cu procesul as vrea in primul rand sa spun ca respiratia holotropica se practica mai ales in grup, fara insa a fi o terapie de grup. Se pot face si sedinte individuale, dar ele difera destul de mult ca dinamica si energie.

Intr-o experienta de grup, se imparte grupul pe perechi si apoi fiecare persoana va experimenta o data procesul in sine si a a doua oara va fi insotitor pentru cel care experimenteaza. Deci practic jumatate de grup face experienta si cealalta jumatate insoteste. Si apoi se inverseaza rolurile. Pentru inceput terapeutul propune o relaxare ghidata care este  urmata de hiperventilatie(ghidata si ea), acestea conducand spre starea de constiinta largita. Relaxarea si hiperventilatia dureaza cam 10 minute dupa care procesul este sustinut timp de trei ore prin muzica. Muzica este construita in asa fel incat sa favorizeze si sa dea energie procesului la inceput, iar spre sfarsit ajuta la integrarea si interiorizarea experientei. Pasul urmator este legat de a pune pe hartie ce ai trait printr-un desen putin mai special numit mandala. Si toata aceasta epopee se incheie cu impartasirea experientei in grup.

Stari de constiinta largita

Asa cum probabil este deja  foarte cunoscut, respiratia holotropica este o metoda de a intra in stari de constiinta largita, pusa la punct de psihiatrul american de origine ceha, Stanislav Grof. Aceasta notiune de constiinta largita pe care o sa incerc sa o descriu pe scurt poate purta diverse alte nume – constiinta modificata,  extinsa, alterata, amplificata etc. In primul rand vreau sa precizez ca in respiratia holotropica nu este vorba de transa, este o stare in care suntem perfect constienti de ceea ce ni se intampla si din care putem  sa alegem sa iesim oricand. Intram intr-o  stare modificata de constiinta, de exemplu,  in urma unei relaxari sau atunci cand cind pur si simplu inchidem ochii si ne concentram pe respiratie sau pe ce se intampla in corp. Mutarea focusului, atentiei – care de obicei este indreptata spre exterior – catre interior determina intrarea intr-o stare de constiinta modificata care poate fi mai mult sau mai putin adanca. In general in urma unei relaxari intram intr-o stare usoara, pe cand o planta psihotropa (ayahuiasca sau ciupercile) determina o stare foarte adanca. In cazul respiratei holotropice cred ca ne situam undeva in jurul mijlocului unei astfel de scale, bineinteles cu variatii care pot depinde de o multitudine de factori – de la dispozitia celui care experimenteaza pana la cat de obisnuit este cu a calatori in interior.

Spre deosebire de plantele psihotrope sau alte substante psihedelice care ne pot duce foarte adanc in noi si sa  nu fim pregatiti pentru  ceea ce gasim acolo – cu alte cuvinte sa avem experiente  chiar traumatizante pe care sa ne fie greu apoi sa la integram, respiratia holotropica ne poarta pana acolo unde suntem pregatiti sa putem ajunge. Si de aici frumusetea procesului. Este o metoda de explorare in adanc care ne ajuta sa constientizam lucruri la care altfel am ajunge mult mai greu, dar in acelasi timp o putem face in siguranta. In alte tari in care psihoterapia este mult mai uzuala, de multe ori persoane aflate intr-o psihoterapie participa la respiratii holotropice si apoi experienta este discutata pe larg in sedintele de psihoterapie.

Oricum, oricat de mult as incerca sa descriu o stare de constiinta largita sau ce poti trai in respiratia holotropica, pentru cineva care nu a experimentat-o, este greu de inteles. Este ca si cum am putea sa intelegem ce este rosu fara sa-l fi vazut niciodata, doar daca cineva ni l-ar descrie.  Sunt persoane care au anumite asteptari de la cum va fi acea „stare” din respiratia holotropica, imaginindu-si ca va fi ceva radical diferit de constienta obisnuita. Si este o stare diferita, dar de multe ori aceasta diferenta este destul de subtila.

Desi este de multe ori privita in mod gresit ca o tehnica de respiratie, concentrarea pe respiratie, hiperventilatia, are loc in principal la inceputul procesului. Hiperventilatia se poate utiliza si mai tarziu in timpul experientei ori de cate ori ti se pare ca ai nevoie sa reintri in starea de constiinta largita. Dar ea nu este procesul in sine, este doar o rampa de lansare catre proces si de  aceea este necesar sa ne lasam antrenati cat mai puternic in hiperventilatie. Este ca si cum am apasa pedala de acceleratie. Tehnica folosita este de a inhala adanc aer in piept si apoi a-l lasa sa iasa intr-o atitudine de abandon, fara pauze intre inspir si expir si cu o frecventa cat mai mare. Totusi din fericire tehnica nu este esentiala, ci mai degraba intentia, hotararea de a trece dincolo de obisnuit.

In respiratiile holotropice desi se poate porni cu o intentie daca avem niste probleme care ne framanta, de cele mai multe ori este bine sa ne lasam pur si simplu purtati de ce vine. Grof vorbeste de vindecatorul nostru interior care ne duce acolo unde avem cea mai multa nevoie in acel moment. Si poate fi un loc la care sa nu ne asteptam de loc. Pe de alta parte sa ne lasam purtati de ceea ce vine, sa ne abandonam poate fi foarte dificil pentru ca in zilele noastre suntem obisnuiti sa avem controlul, sa stim ce facem. De fapt cred ca „tehnica” esentiala a acestui proces este capacitatea de a a ne abandona, de a ne lasa purtati de ceea ce ni se prezinta fara judecati, intr-o incercare de atrece dincolo de credintele noastre obisnuite.

Ceea ce mi se pare foarte special in acest proces este starea in sine. Uneori poate fi vazuta ca o stare de meditatie statica, alteori dinamica – o meditatie prin dans sau miscare. Nimic special pana acum. Special cred ca este faptul ca in aceasta meditatie poate exista o interactiune – cu terapeutul, cu asistentii sau cu insotitorul. Terapeutul sau asistentii pot propune in situatii speciale un travaliu corporal. Insotitorul prin simpla lui prezenta aduce ceva in camp. Si cred ca aceasta interactiune cu energia celuilalt poate aduce la lumina ceva inedit, ne poate scoate din ceea ce suntem obisnuiti, din cunoscutul relatiei noastre cu noi insine.

Un lucru asupra caruia as vrea sa ma mai opresc este acela ca s-ar putea sa fie nevoie de mai mult de o sesiune pentru a putea „gusta” din plin respiratia holotropica. Cateodata prima sau chiar primele experiente pot fi neconcludente, pentru ca in fiecare din noi exista o teama de necunoscut care ne poate impiedica sa intram pe deplin in proces. Simtind atmosfera, fiind in contact cu ceilalti, auzind experientele lor mecanismele de aparare pot bate in retragere permitand astfel experimentarea.

Exista si posibilitatea de a nu se intampla „nimic”. Ea poate avea multe cauze. De exemplu, poate sa iti fie frica de necunoscut, sau poate sa iti fie frica sa te abandonezi, sa pierzi controlul. Poate fi deasemenea o lipsa de antrenament in a lucra cu tine. Sau cand nu sti ce vrei si vii doar sa vezi ce se intampla – si atunci poti sa ai surpriza sa fie mult mai mult decat ti-ai imaginat sau… nimic. Dar intotdeauna acest nimic este un pas spre a intelege ce se intampla de fapt in tine. Oricine poate experimenta stari extinse ale constiintei; este nevoie doar de rabdare si incercare de a intelege. Si de multe ori chiar daca aparent nimic nu s-a intamplat, poti observa cum in zilele de dupa experienta ai devenit mai calm, sau apar schimbari in atitudine, in relatiile cu ceilalti. Cateodata schimbarile sunt mai usor de perceput de cei din afara si ei vin sa atraga atentia ca ceva este diferit. Fiind un proces care actioneaza pe foarte multe planuri – fizic, emotional, mental, energetic – modificarile pot fi foarte vizibile sau subtile, ele pot apare imediat sau in timp.

Mandala

Partea de desen care este propusa atat dupa experienta in sine cat si dupa cea de insotitor, de cele mai multe ori sperie. Imediat apare ceva de genul „dar eu nu stiu sa desenez…”. Si lumea se retrage incercand sa nu se faca de ras…

Mandalele sunt un mod budist de expresie prin desen (sau nisip sau elemente din natura) cu o simetrie circulara; aceasta simetrie circulara avand legatura cu sinele nostru suprem. Aici, in respiratie este propus un desen liber care porneste de la un cerc ce reprezinta sinele nostru. Nu are nici o legatura ca faptul ca stim sa desenam sau nu. Ideia este de a gasi o forma de expresie a experientei inainte de a pune in cuvinte ceea ce am trait. Uneori experienta poate fi greu de inteles, de pus in cuvinte. Si atunci este propus un mod de expresie cu care suntem mai putin obisnuiti, dar care face parte din noi chiar daca am uitat. Expresia artistica este un mod de exprimare al sufletului. Putem desena fara sa stim prea bine ce desenam si la sfarsit putem fi surprinsi de simbolistica care emerge.

Pe de alta parte acest desen poate fi pur si simplu o ocazie de a iesi din tiparele noastre limitative si a vedea ce se intampla daca ne lasam liberi.

Grupul

Grupul poate fi o parte importanta a procesului. Si asta din perspective foarte diferite. De exemplu in practica propusa de Grof, grupul este privit ca un amplificator – cu cat grupul este mai mare (100, 200, 500 de persoane) cu atat este favorizata experienta; ca un fel de rezonanta. Energia de grup este data aici de numar si de experientele desfasurate in paralel. Sunt si abordari in care grupul este mult mai mic (24 de persoane sau mai putin) in care accentul se pune pe creearea unei energii de grup bazata pe relationare – in interiorul grupului se interactioneaza, se tes relatii, incepi sa-l descoperi pe celalt si toate acestea duc la incredere. Incredere in tine, in terapeut, in ceilalti, in proces. Am experimentat ambele tipuri de abordari si fiecare isi are farmecul ei, dar personal sunt mult mai atrasa de cea de a doua varianta. Sinceritatea, autenticitatea, adevarul odata ce isi fac loc intr-un astfel de grup deschid un drum in ceilalti spre mai multa sinceritate, adevar si autenticitate. Si sufletul nostru adora aceste lucruri.

Pentru cei mai multi dintre noi una din problemele cele mai importante este ca ne-am construit ca sa placem, sa corespundem unor cerinte al familiei sau ale scolii si care nu ne mai lasa sa fim noi insine. Suntem fiecare din noi unici si minunati , dar incercam sa ascundem asta fiind ceea ce vor altii. Si sufletul nostru sufera din aceasta cauza. In respiratie avem ocazia de a ne lasa sa fim liberi, de a ne regasi asa cum suntem. Este un proces care nu este deloc usor dupa ce o viata intreaga am incercat sa fim altfel. In acest proces indepartam incet limitarile si credintele pe care ne-am construit si invatam sa citim acolo unde poate nu am avut acces de mult – la noi insine. Acest proces poate fi presarat de momente grele, de furie si suferinta, de nemultumire fata de noi sau cei din jurul nostru.

Si paradoxal pentru a putea traversa acest proces catre libertate putem avea nevoie de un cadru  riguros, bine pus la punct, cu reguli specifice, pe care stim ca ne putem baza in momentele dificile.

Grupul ne ofera un cadou minunat. Ne ajuta sa vedem ca nu suntem singuri; sunt si alti oameni ca noi care au preocuparea de a se descoperi pe sine; oameni carora poate nu le-a fost usor in viata si care au suferit. Si putem vedea ca suferinta noastra nu e singura. Sau oameni carora viata le-a implinit visurile si isi dau seama ca nu este suficient – dincolo de aspectul material mai exista ceva. Grupul ne ajuta sa ii descoperim pe ceilalti, sa invatam sa relationam – sunt poate persoane care la prima vedere nu ne plac si apoi interactionand cu ei mai profund observam ca nu e deloc asa si astfel mod nostru obisnuit de a ne raporta la oamani in general se transforma. Devenim mai umani.

Calitatea de insotitor

La un moment dat pot aparea tot felul de intrebari – „si nu este cam mult trei ore de muzica?”,  „Si apoi experienta mea e cum e, dar cum va fi sa fiu insotitor pentru trei ore?”. Experienta in perechi in respiratia holotropica a aparut dintr-o intamplare. La seminarille de inceput, Stanislav Grof propunea un proces in care toata lumea lucra in acelasi timp. La un moment dat la un seminar in care Grof nu se simtea deloc bine, a realizat ca nu va putea sa fie prezent ca insotitor pentru acel grup. Si atunci i-a venit ideea de a diviza grupul in perechi si o parte din participanti pot deveni insotitori pentru cei care experimenteaza si apoi invers. Experienta nu numai ca nu a fost o problema ci un adevarat succes si de atunci au aparut perechile in cadrul respiratiei holotropice.

Desi nu pare, experienta de insotitor este o experienta in sine. Pe langa micile servicii de genul un servetel, o patura, insotitorul este prezent, este disponibil pentru celalalt. Si poate stie sa o faca sau o invata acum. Calitatea de a fi prezent poate parea ceva banal, dar de fapt este o atitudine interioara cu care nu suntem foarte obisnuiti. Este mult mai usor sa facem ceva si atunci ne indreptam atentia spre ce avem de facut, dar nu ne este usor doar sa fim – sa fim prezenti pentru celalalt, dar si pentru noi.

Relatia care se creaza intre cei doi poate fi foarte complexa. Insotitorul poate fi solicitat de catre respirant in situatii diverse – o strangere de mana, un sprijin, o imbratisare – dar el se lasa mai degraba antrenat in „jocul” celuilalt, fara a initia el miscarea. Din calitatea relatiei – fluida sau cu dificultati – fiecare poate avea de invatat despre ce aduce el in relatii in general.

Partajul

Starile de constiinta largita pot fi un mix de imagini, emotii, stari la nivel corporal, amintiri, ganduri – unele mai clare, altele mai putin clare. Mesajul lor este de cele mai multe indirect, simbolic si de aceea poate fi destul de greu de inteles. Putem alege sa vorbim despre ce s-a intamplat si prin aceasta ne putem noi clarifica mai bine si totodata putem fi ajutati pentru ca din exterior lucrurile pot fi vazute intr-o alta lumina sau putem alege sa nu vorbim lasand lucrurile sa se desfasoare in continuare in interiorul nostru. A vorbi catre ceilalti despre experienta noastra este un act de curaj si de acceptare a ceea ce suntem – ceea ce reprezinta in sine un pas spre vindecare. In acelasi timp vorbind despre experienta noastra putem ajuta pe altcineva din grup sa inteleaga mai bine ceva din experienta lui sau chiar sa inteleaga in alta lumina ceea ce i se intampla in viata de fiecare zi.

De incheiere

Mi-ar placea sa fi reusit prin ceea ce am scris sa aduc putin mai multa intelegere asupra acestei experiente minunate care este respiratia holotropica pe ca care va invit sa o descoperiti si sa va descoperiti impreuna cu noi.

Respiratia holotropica – mai mult decat o prezentare

Respiratia holotropica  – mai mult decat o prezentare.

Imi aduc aminte cat am fost de fericita acum multi ani, cand dupa ce tocmai citisem una din cartile lui Grof, am gasit pe internet ca se fac seminarii de respirate holotropica in Romania. Ceea ce citisem mi se parea atat de fascinant si aveam nevoie sa incep sa incep sa explorez eu, sa ies din carti. Sau mai bine sa completez cartile cu experienta mea personala.

Am pasit atunci, demult, cu foarte multa emotie in prima mea experienta de respiratie. Imi aduc aminte sala, imi aduc aminte cine m-a insotit. Era ca si cum faceam un pas in mister, in necunoscut. Si de atunci am tot pasit in mister si necunoscut cu fiecare respiratie. Ele imi aduceau in primul rand o deschidere. O deschidere catre alte dimensiuni decat cea rationala. Puteam prin aceste experiente sa „ating” ceea ce inainte fusesera doar niste notiuni teoretice. Incepeam sa am acces in mine la zone care fusesera demult ingropate. Incepeam sa imi simt corpul altfel; sa ma imprietenesc cu el, sa il accept si sa il respect. Am putut sa ma uit din nou la emotiile mele, sa le las sa fie, sa le dau un loc, de fapt sa le accept din nou ca facand parte din mine. Si poate cel mai important dintre toate redescopeream sacrul. Redescopeream ca viata este sacra – viata mea, a tuturor celorlati oameni, a plantelor, a animalelor – viata. Redescopeream ca facem parte dintr-un tot, ca nu suntem singuri, ca suntem in relatie cu apa, cu cerul , cu pamantul. Si toate acestea au insemnat imens pentru mine pentru ca viata mea reincepea sa aiba un sens pe care inainte il pierduse.

Cateva informatii de baza

Pentru cei care nu sunt familiarizati cu procesul as vrea in primul rand sa spun ca respiratia holotropica se practica mai ales in grup, fara insa a fi o terapie de grup. Se pot face si sedinte individuale, dar ele difera destul de mult ca dinamica si energie.

Intr-o experienta de grup, se imparte grupul pe perechi si apoi fiecare persoana va experimenta o data procesul in sine si a a doua oara va fi insotitor pentru cel care experimenteaza. Deci practic jumatate de grup face experienta si cealalta jumatate insoteste. Si apoi se inverseaza rolurile. Pentru inceput terapeutul propune o relaxare ghidata care este  urmata de hiperventilatie(ghidata si ea), acestea conducand spre starea de constiinta largita. Relaxarea si hiperventilatia dureaza cam 10 minute dupa care procesul este sustinut timp de trei ore prin muzica. Muzica este construita in asa fel incat sa favorizeze si sa dea energie procesului la inceput, iar spre sfarsit ajuta la integrarea si interiorizarea experientei. Pasul urmator este legat de a pune pe hartie ce ai trait printr-un desen putin mai special numit mandala. Si toata aceasta epopee se incheie cu impartasirea experientei in grup.

Stari de constiinta largita

Asa cum probabil este deja  foarte cunoscut, respiratia holotropica este o metoda de a intra in stari de constiinta largita, pusa la punct de psihiatrul american de origine ceha, Stanislav Grof. Aceasta notiune de constiinta largita pe care o sa incerc sa o descriu pe scurt poate purta diverse alte nume – constiinta modificata,  extinsa, alterata, amplificata etc. In primul rand vreau sa precizez ca in respiratia holotropica nu este vorba de transa, este o stare in care suntem perfect constienti de ceea ce ni se intampla si din care putem  sa alegem sa iesim oricand. Intram intr-o  stare modificata de constiinta, de exemplu,  in urma unei relaxari sau atunci cand cind pur si simplu inchidem ochii si ne concentram pe respiratie sau pe ce se intampla in corp. Mutarea focusului, atentiei – care de obicei este indreptata spre exterior , catre interior determina intrarea intr-o stare de constiinta modificata care poate fi mai mult sau mai putin adanca. In general in urma unei relaxari intram intr-o stare usoara, pe cand o planta psihotropa (ayahuiasca sau ciupercile) determina o stare adanca. In cazul respiratei holotropice cred ca ne situam undeva in jurul mijlocului unei astfel de scale, bineinteles cu variatii care pot depinde de o multitudine de factori – de la dispozitia celui care experimenteaza pana la cat de obisnuit este cu a calatori in interior.

Spre deosebire de plantele psihotrope sau alte substante psihedelice care ne pot duce foarte adanc in noi si sa  nu fim pregatiti pentru  ceea ce gasim acolo – cu alte cuvinte sa avem experiente  chiar traumatizante pe care sa ne fie greu apoi sa la integram, respiratia holotropica ne poarta pana acolo unde suntem pregatiti sa putem ajunge. Si de aici frumusetea procesului. Este o metoda de explorare in adanc care ne ajuta sa constientizam lucruri la care altfel am ajunge mult mai greu, dar in acelasi timp o putem face in siguranta. In alte tari in care psihoterapia este mult mai uzuala, de multe ori persoane aflate intr-o psihoterapie participa la respiratii holotropice si apoi experienta este discutata pe larg in sedintele de psihoterapie.

Oricum, oricat de mult as incerca sa descriu o stare de constiinta largita sau ce poti trai in respiratia holotropica, pentru cineva care nu a experimentat-o, este greu de inteles. Este ca si cum am putea sa intelegem ce este rosu fara sa-l fi vazut niciodata, doar daca cineva ni l-ar descrie.  Sunt persoane care au anumite asteptari de la cum va fi acea „stare” din respiratia holotropica, imaginindu-si ca va fi ceva radical diferit de constienta obisnuita. Si este o stare diferita, dar de multe ori aceasta diferenta este destul de subtila.

Desi este de multe ori privita in mod gresit ca o tehnica de respiratie, concentrarea pe respiratie, hiperventilatia, are loc in principal la inceputul procesului. Hiperventilatia se poate utiliza si mai tarziu in timpul experientei ori de cate ori ti se pare ca ai nevoie sa reintri in starea de constiinta largita. Dar ea nu este procesul in sine, este doar o rampa de lansare catre proces si de  aceea este necesar sa ne lasam antrenati cat mai puternic in hiperventilatie. Este ca si cum am apasa pedala de acceleratie. Tehnica folosita este de a inhala adanc aer in piept si apoi a-l lasa sa iasa intr-o atitudine de abandon, fara pauze intre inspir si expir si cu o frecventa cat mai mare. Totusi din fericire tehnica nu este esentiala, ci mai degraba intentia, hotararea de a trece dincolo de obisnuit.

In respiratiile holotropice desi se poate porni cu o intentie daca avem niste probleme care ne framanta, de cele mai multe ori este bine sa ne lasam pur si simplu purtati de ce vine. Grof vorbeste de vindecatorul nostru interior care ne duce acolo unde avem cea mai multa nevoie in acel moment. Si poate fi un loc la care sa nu ne asteptam de loc. Pe de alta parte sa ne lasam purtati de ceea ce vine, sa ne abandonam poate fi foarte dificil pentru ca in zilele noastre suntem obisnuiti sa avem controlul, sa stim ce facem. De fapt cred ca „tehnica” esentiala a acestui proces este capacitatea de a a ne abandona, de a ne lasa purtati de ceea ce ni se prezinta fara judecati, intr-o incercare de atrece dincolo de credintele noastre obisnuite.

Ceea ce mi se pare foarte special in acest proces este starea in sine. Uneori poate fi vazuta ca o stare de meditatie statica, alteori dinamica – o meditatie prin dans sau miscare. Nimic special pana acum. Special cred ca este faptul ca in aceasta meditatie poate exista o interactiune – cu terapeutul, cu asistentii sau cu insotitorul. Terapeutul sau asistentii pot propune in situatii speciale un travaliu corporal. Insotitorul prin simpla lui prezenta aduce ceva in camp. Si cred ca aceasta interactiune cu energia celuilalt poate aduce la lumina ceva inedit, ne poate scoate din ceea ce suntem obisnuiti, din cunoscutul relatiei noastre cu noi insine.

Un lucru asupra caruia as vrea sa ma mai opresc este acela ca s-ar putea sa fie nevoie de mai mult de o sesiune pentru a putea „gusta” din plin respiratia holotropica. Cateodata prima experienta poate fi neconcludenta, pentru ca in fiecare din noi exista o teama de necunoscut care ne poate impiedica sa intram pe deplin in proces. Simtind atmosfera, fiind in contact cu ceilalti, auzind experientele lor mecanismele de aparare pot bate in retragere permitand astfel experimentarea.

Exista si posibilitatea de a nu se intampla „nimic”. Ea poate avea multe cauze. De exemplu, poate sa iti fie frica de necunoscut, sau poate sa iti fie frica sa te abandonezi, sa pierzi controlul. Poate fi deasemenea o lipsa de antrenament in a lucra cu tine. Sau cand nu sti ce vrei si vii doar sa vezi ce se intampla – si atunci poti sa ai surpriza sa fie mult mai mult decat ti-ai imaginat sau… nimic. Dar intotdeauna acest nimic este un pas spre a intelege ce se intampla de fapt in tine. Oricine poate experimenta stari extinse ale constiintei; este nevoie doar de rabdare si incercare de a intelege. Si de multe ori chiar daca aparent nimic nu s-a intamplat, poti observa cum in zilele de dupa experienta ai devenit mai calm, sau apar schimbari in atitudine, in relatiile cu ceilalti. Cateodata schimbarile sunt mai usor de perceput de cei din afara si ei vin sa atraga atentia ca ceva este diferit. Fiind un proces care actioneaza pe foarte multe planuri – fizic, emotional, mental, energetic – modificarile pot fi foarte vizibile sau subtile, ele pot apare imediat sau in timp.

Mandala

Partea de desen care este propusa atat dupa experienta in sine cat si dupa cea de insotitor, de cele mai multe ori sperie. Imediat apare ceva de genul „dar eu nu stiu sa desenez…”. Si lumea se retrage incercand sa nu se faca de ras…

Mandalele sunt un mod budist de expresie prin desen (sau nisip sau elemente din natura) cu o simetrie circulara; aceasta simetrie circulara avand legatura cu sinele nostru suprem. Aici, in respiratie este propus un desen liber care porneste de la un cerc ce reprezinta sinele nostru. Nu are nici o legatura ca faptul ca stim sa desenam sau nu. Ideia este de a gasi o forma de expresie a experientei inainte de a pune in cuvinte ceea ce am trait. Uneori experienta poate fi greu de inteles, de pus in cuvinte. Si atunci este propus un mod de expresie cu care suntem mai putin obisnuiti, dar care face parte din noi chiar daca am uitat. Expresia artistica este un mod de exprimare al sufletului. Putem desena fara sa stim prea bine ce desenam si la sfarsit putem fi surprinsi de simbolistica care emerge.

Pe de alta parte acest desen poate fi pur si simplu o ocazie de a iesi din tiparele noastre limitative si a vedea ce se intampla daca ne lasam liberi.

Grupul

Grupul poate fi o parte importanta a procesului. Si asta din perspective foarte diferite. De exemplu in practica propusa de Grof, grupul este privit ca un amplificator – cu cat grupul este mai mare (100, 200, 500 de persoane) cu atat este favorizata experienta; ca un fel de rezonanta. Energia de grup este data aici de numar si de experientele desfasurate in paralel. Sunt si abordari in care grupul este mult mai mic (24 de persoane sau mai putin) in care accentul se pune pe creearea unei energii de grup bazata pe relationare – in interiorul grupului se interactioneaza, se tes relatii, incepi sa-l descoperi pe celalt si toate acestea duc la incredere. Incredere in tine, in terapeut, in ceilalti, in proces. Am experimentat ambele tipuri de abordari si fiecare isi are farmecul ei, dar personal sunt mult mai atrasa de cea de a doua varianta. Sinceritatea, autenticitatea, adevarul odata ce isi fac loc intr-un astfel de grup deschid un drum in ceilalti spre mai multa sinceritate, adevar si autenticitate. Si sufletul nostru adora aceste lucruri.

Pentru cei mai multi dintre noi una din problemele cele mai importante este ca ne-am construit ca sa placem, sa corespundem unor cerinte al familiei sau ale scolii si care nu ne mai lasa sa fim noi insine. Suntem fiecare din noi unici si minunati , dar incercam sa ascundem asta fiind ceea ce vor altii. Si sufletul nostru sufera din aceasta cauza. In respiratie avem ocazia de a ne lasa sa fim liberi, de a ne regasi asa cum suntem. Este un proces care nu este deloc usor dupa ce o viata intreaga am incercat sa fim altfel. In acest proces indepartam incet limitarile si credintele pe care ne-am construit si invatam sa citim acolo unde poate nu am avut acces de mult – la noi insine. Acest proces poate fi presarat de momente grele, de furie si suferinta, de nemultumire fata de noi sau cei din jurul nostru.

Si paradoxal pentru a putea traversa acest proces catre libertate putem avea nevoie de un cadru  riguros, bine pus la punct, cu reguli specifice, pe care stim ca ne putem baza in momentele dificile.

Grupul ne ofera un cadou minunat. Ne ajuta sa vedem ca nu suntem singuri; sunt si alti oameni ca noi care au preocuparea de a se descoperi pe sine; oameni carora poate nu le-a fost usor in viata si care au suferit. Si putem vedea ca suferinta noastra nu e singura. Sau oameni carora viata le-a implinit visurile si isi dau seama ca nu este suficient – dincolo de aspectul material mai exista ceva. Grupul ne ajuta sa ii descoperim pe ceilalti, sa invatam sa relationam – sunt poate persoane care la prima vedere nu ne plac si apoi interactionand cu ei mai profund observam ca nu e deloc asa si astfel mod nostru obisnuit de a ne raporta la oamani in general se transforma. Devenim mai umani.

Calitatea de insotitor

La un moment dat pot aparea tot felul de intrebari – „si nu este cam mult trei ore de muzica?”,  „Si apoi experienta mea e cum e, dar cum va fi sa fiu insotitor pentru trei ore?”. Experienta in perechi in respiratia holotropica a aparut dintr-o intamplare. La seminarille de inceput, Stanislav Grof propunea un proces in care toata lumea lucra in acelasi timp. La un moment dat la un seminar in care Grof nu se simtea deloc bine, a realizat ca nu va putea sa fie prezent ca insotitor pentru acel grup. Si atunci i-a venit ideea de a diviza grupul in perechi si o parte din participanti pot deveni insotitori pentru cei care experimenteaza si apoi invers. Experienta nu numai ca nu a fost o problema ci un adevarat succes si de atunci au aparut perechile in cadrul respiratiei holotropice.

Desi nu pare, experienta de insotitor este o experienta in sine. Pe langa micile servicii de genul un servetel, o patura, insotitorul este prezent, este disponibil pentru celalalt. Si poate stie sa o faca sau o invata acum. Calitatea de a fi prezent poate parea ceva banal, dar de fapt este o atitudine interioara cu care nu suntem foarte obisnuiti. Este mult mai usor sa facem ceva si atunci ne indreptam atentia spre ce avem de facut, dar nu ne este usor doar sa fim – sa fim prezenti pentru celalalt, dar si pentru noi.

Relatia care se creaza intre cei doi poate fi foarte complexa. Insotitorul poate fi solicitat de catre respirant in situatii diverse – o strangere de mana, un sprijin, o imbratisare – dar el se lasa mai degraba antrenat in „jocul” celuilalt, fara a initia el miscarea. Din calitatea relatiei – fluida sau cu dificultati – fiecare poate avea de invatat despre ce aduce el in relatii in general.

Partajul

Starile de constiinta largita pot fi un mix de imagini, emotii, stari la nivel corporal, amintiri, ganduri – unele mai clare, altele mai putin clare. Mesajul lor este de cele mai multe indirect, simbolic si de aceea poate fi destul de greu de inteles. Putem alege sa vorbim despre ce s-a intamplat si prin aceasta ne putem noi clarifica mai bine si totodata putem fi ajutati pentru ca din exterior lucrurile pot fi vazute intr-o alta lumina sau putem alege sa nu vorbim lasand lucrurile sa se desfasoare in continuare in interiorul nostru. A vorbi catre ceilalti despre experienta noastra este un act de curaj si de acceptare a ceea ce suntem – ceea ce reprezinta in sine un pas spre vindecare. In acelasi timp vorbind despre experienta noastra putem ajuta pe altcineva din grup sa inteleaga mai bine ceva din experienta lui sau chiar sa inteleaga in alta lumina ceea ce i se intampla in viata de fiecare zi.

De incheiere

Mi-ar placea sa fi reusit prin ceea ce am scris sa aduc putin mai multa intelegere asupra acestei experiente minunate care este respiratia holotropica pe ca care va invit sa o descoperiti si sa va descoperiti impreuna cu noi.